În cadrul unui articol dedicat unui anumit segment al Diasporei, mai precis acela al ”căpșunarilor”, Alina Mungiu-Pippidi, doctor în psihologie socială al Universităţii din Iaşi a făcut următoarele afirmații șocante:

„Iată că iese la iveală ce știe oricine care ia o cursă low-cost, să zicem Ryan spre Berlin, care e unica alternativă oricum, și asistă săptămînal la lupta fetelor teutone inflexibile cu populația prost plătită și prost educată de români, în copleșitoare proporție din totalul pasagerilor, care încalcă toate regulile, se preface că nu pricepe ce i se spune, se așează unde nu are voie și face mai mult zgomot decît tot terminalul la un loc.

Destul să vezi cum arată o coadă de români la un low-cost pe orice aeroport din Europa, ca să devii brusc culturalist – arată precum coada de turci sau ruși, nu ca elvețienii sau olandezii, orice am face. Eșecul e al familiei, al celor șapte ani de acasă, a unei culturi a îndreptățirii care a prins cu libertatea căpătată în 1989, fără a fi însoțită de o cultură a datoriei, a autocontrolului, a ceea ce face civilizația. Ca atare, am transferat în străinătate o considerabilă parte din mahalaua noastră.

Bine ați venit în lumpendiaspora¹ românească, aceea care conduce în topul precarității economice și sociale în mai multe țări europene, ca să nu mai vorbim de topul educației.”

Citatul reprezintă un fragment din articolul ”Această mahala NU reprezintă Diaspora!” publicat pe www.romaniacurata.ro

Nota redacției: ¹Noțiunea de lumpenproletariat provine din ideologia marxism și înseamnă o categorie socială formată din elemente declasate (cerșetori, vagabonzi, aventurieri) proveniți din diferite grupuri sociale.

Articolul jignitor al Alinei Mungiu-Pippidi la adresa românilor plecați din țară care călătoresc cu companiile aeriene low-cost a stârnit un scandal monstru în România, urmat de replici dure pe măsură, precum ”Cine sunteţi şi ce ştiţi dumneavoastră, doamna Alina Mungiu-Pippidi?” sau ”Scrisoare deschisa adresata Alinei Mungiu-Pippidi din lumpendiaspora

O companie aeriană low-cost este o companie aeriană care oferă în general bilete la prețuri foarte scăzute prin eliminarea unor servicii tradiționale oferite pasagerilor. Termenul low-cost caracteriza inițial companiile aeriene care reușeau să aibă costuri mai reduse decât competitorii, însă ulterior, datorită publicului și mediei, termenul a început să se refere la companiile aeriene care oferă bilete la prețuri foarte scăzute prin eliminarea unor servicii.

Practicile unei companii aeriene de tip low-cost includ de obicei:

  • o singură clasă de pasageri
  • un singur tip de avion, de obicei Airbus A320 sau Boeing 737 (reducând costurile de instruire a personalului și cele de întreținere)
  • un itinerariu simplu, zboruri fără legătură (escală)
    locuri nerezervate (încurajând pasagerii să se îmbarce repede)
  • utilizarea unor aeroporturi secundare care permit taxe mici
  • zboruri scurte fără pauze lungi între ele (utilizare maximă a avioanelor)
  • plata cât mai simplă a biletelor, în special prin intermediul internetului, scăzând costurile de personal și comisioane către agenții de turism
  • mutarea cât mai multor costuri către client – de exemplul comisionul plății cu card de credit, cost suplimentar pentru bagajele de cală și pentru check-in-ul în aeroport
  • angajații au diverse funcții, de la însoțitori de zbor la curățenia avioanelor, limitând costurile de personal
  • eliminarea mâncării și băuturii gratis din avioane sau înlocuirea cu servicii plătite de pasageri
  • prezentarea taxelor de aeroport sau combustibil separat, pentru a crea impresia unor bilete extrem de ieftine.

Multe companii aeriene de tip low-cost aplică diverse comisioane suplimentare la cumpărarea biletelor. Cele mai des întâlnite sunt:

  • Asigurarea de călătorie. De cele mai multe ori, asigurarea obligatorie de sănătate este suficientă, asigurarea de călătorie fiind inutilă. Multe companii pun asigurarea de călătorie implicit, însă aceasta poate fi eliminată din coșul de cumpărături.
  • Comision pentru plata cu cartea de credit. Majoritatea companiilor aplică acest comision la cărțile de credit (gen Visa sau Mastercard). Însă cărțile de debit (gen Visa Electron) au comision zero.
  • Unele companii vând „îmbarcare rapidă”.
  • Taxa pentru bagajele de cală este percepută de majoritatea companiilor. Alternativ, pentru călătorii scurte, o valiză mică poate fi luată ca bagaj de mână (gratis). Bagajele de mână au în general dimensiunile maxime 20*40*50, iar limita de greutate (dacă există) este de 10 kg.
  • Companiile low-cost au o politică a prețurilor foarte dinamică. Planificand călătoriile în avans și cumpărând biletul cu 2-3 luni înainte, prețul poate fi cu 50-70% mai mic decât al biletelor cumpărate cu 1-2 săptămâni înainte.
  • Majoritatea companiilor low-cost au promoții aproape tot timpul anului.
  • Dacă vrei să zbori cu escală, asigură-te că ai între zboruri cel puțin 3 ore, chiar și dacă ambele zboruri sunt cu aceeași companie. Trebuie să îți muți singur bagajele de la un zbor la altul(uneori trebuie să aștepți 30-60 minute până îți vine bagajul după ce ai coborât din zborul anterior) și trebuie să faci din nou check-in.De aceea este recomandat acest interval de 3 ore.
Lasă un comentariu folosind contul tău de Facebook